Memorie și identitate în comunitățile etnice și confesionale din România

Majoritari şi minoritari în Europa Centrală şi Orientală. Alteritate politică, socială, culturală şi spirituală - proiect finanțat de Banca Mondială în perioada 1998-2000. Cercetările de istorie orală au vizat recuperarea modalităților prin care minoritățile religioase s-au opus regimului comunist.

Imaginea celuilalt în Transilvania după 1918. Studiu de caz comunităţile mixte româno-germane din judeţele Hunedoara, Alba şi Sibiu - proiect finanțat de Ministerul Educației și Cercetării, prin CNCSIS, în perioada 2002-2003. Cercetările au vizat dinamica relațiilor din cadrul comunităților mixte româno-germane din cele trei județe pe parcursul diferitelor evenimente și procese istorice care le-au jalonat existența în secolul al XX-lea: perioada interbelică, implicarea sașilor în viața politică, Al Doilea Război Mondial (atitudinea sașilor înrolați în armata română și percepția românilor asupra celor înrolați în armata germană), deportările în Uniunea Sovietică, întoarcerea din U.R.S.S. și reinserția socială.

Război şi pace – Povestiri ale germanilor din România - proiect finanțat de către Institut für Auslandsbeziehungen e.V Stuttgart în perioada 2003-2005 și desfășurat în parteneriat cu Institut für Wirtschaft und Sozialgeschichte, Universität Wien și Forumul Democrat al Germanilor din România. Activitățile de cercetare din cadrul acestui proiect au vizat două direcții mari: recuperarea poveștilor de viață din cadrul comunităților compacte de germani și valorificarea memoriilor și jurnalelor membrilor acestor comunități care au emigrat.

Memorie şi Identitate. Minorităţi etnice şi religioase din Transilvania în epoca comunistă (1945-1965). Cercetare de istorie orală - proiect finanțat de Ministerul Educației și Cercetării, prin CNCSIS, în perioada 2003-2005. Campaniile de cercetare derulate în cadrul acestui proiect au vizat evoluția în timp a unor comunități, la intersecția microistoriei cu marile evenimente socio-politice ale  perioadei vizate, dar și o analiză comparativă a acestora, pentru reliefarea modalităților specifice în care diversele grupuri etnice și religioase din Transilvania și-au păstrat identitatea în condițiile unei politici comunist-naționaliste omogenizatoare.

THE UNTOLD STORY. AN ORAL HISTORY OF THE ROMA PEOPLE IN ROMANIA (click here)

Proiecte individuale:

Cosmin Budeancă, Imaginea etnicilor germani la românii din Transilvania dupa 1918. Studiu de caz: județele Hunedoara, Alba și Sibiu.

Denisa Bodeanu, Cultul baptist din Transilvania între 1948-1989 în memoria colectivă. Județele Cluj, Maramureș, Bistrița-Năsăud și Sălaj.

Sînziana Preda, Istorie și memorie în comunitățile de cehi din munții Almăjului (sec XIX-XX).

Claudiu Pop, De la deportare la emigrare. Sașii din județul Târnava Mare (1940-1989). Studiu de istorie orală

Maria Riţiu, Biserica Greco-Catolică din Nord-Vestul Transilvaniei în anii comunismului în memoria colectivă (1945-1990).

Laurenţiu Nicolae Lavric, Memorie colectivă şi percepţii identitare. Armenii din Transilvania.

Ursu Ioana, Mişcarea "Rugul Aprins" de la mănăstirea Antim între istorie şi memorie.

Emanuel Ungureanu, Viaţa comunităţii Bisericii de Ziua a Şaptea din România în perioada comunistă.

Furic Iosefina Adriana, Misiunile didactice ale învăţătorilor slovaci în jud. Bihor şi Sălaj în perioada interbelică.